”Same, same … but different”
Bangkok, 16 Noiembrie 2560 🙂
Oricât de mult ai citi despre Bangkok, nimic nu te poate pregăti cu adevărat pentru orașul ăsta. Contraste la orice pas: zgârie nori lângă colibe, străzi cu hoteluri luxoase vis-a-vis de canale cu apă murdară… Oameni cu zâmbet larg… mâncare pe stradă… tuk-tuk și motoare… faruri și aglomerație… curat fără coșuri de gunoi… high-tech… low-tech… fructe… multe fructe…mango… ananas… mango… ananas… ananas (sunt cel puțin patru tipuri de ananas pe care le-am gustat în Bangkok).
Thailanda este singura țară din Asia de Sud care nu a fost colonizată de o către o țară europeană. De fapt, în limba Thai, numele țării Prathet Thai înseamnă “tărâmul celor liberi”. De-a lungul timpului, țara a purtat diverse nume, preluate de la orașele importante: Sukhothai, Ayutthaya, Thonburi, iar începând cu 1800 a jonglat între Siam și Thailanda până în 1939 când a rămas cunoscută ca Thailanda. Familia Regală, Dinastia Chakri, este destul de prezentă în viața de zi cu zi a thailandezilor – mărturie stau tablourile și altarele închinate fostului Rege, Majestatea Sa Bhumibol Adulyadej (Rama al IX-lea), sau al actualului Rege, Majesatea Sa Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun (Rama al X-lea). Le găsești peste tot: în fața mall-urilor, în fața spitalelor, la temple, pe străzi, în hoteluri, în fața hotelurilor. Nu știu dacă poți spune că sunt fanatici, însă pentru cineva dintr-o fostă dictatură poate părea un pic ciudat. Mai curios decât tablourile și altarele lor, este faptul că în fiecare zi la ora 18:00, în difuzoarele împrăștiate prin oraș răsună imnul familiei regale, și șoc – lume efectiv îngheață din orice activitate, stă nemișcată timp de 30 secunde după care urmează o plecăciune și își reiau activitatea ca și cum nimic nu s-ar întampla (nouă ni s-a întamplat de două ori – într-un pasaj de tren, și într-un parc – este destul de ciudată senzația, zici că cineva a apăsat “pause” la un film și totul îngheață timp de câteva secunde – “piele de găină”).
Bangkok-ul, pe numele lui real Krungthepmahanakhon Amonrattanakosin Mahintharayutthaya Mahadilokphop Noppharatratchathaniburirom Udomratchaniwetmahasathan Amonphimanawatansathit Sakkathattiyawitsanukamprasit (tradus in Engleza : City of Angels, Great City of Immortals, Magnificent City of the Nine Gems, Seat of the King, City of Royal Palaces, Home of Gods Incarnate, Erected by Visvakarman at Indra’s Behest), este capitala Thailandei și cel mai populat oraș al țării ( din cele 69 milioane de locuitori, 9 milioane locuiesc în Bangkok). În 2016, conform unui raport al Mastercard, era cel mai vizitat oraș al lumii cu 21.47 milioane turiști care au petrecut cel puțin o noapte aici.
Este al doilea cel mai aglomerat oraș al lumii, conform unui studiu efectuat de către Tom Tom. La ora 7 seara vacarmul este de nedescris. Pentru mine a fost un fel de București la puterea a patra. Ce m-a intrigat este că deși erau extrem de multe mașini, scutere, tuk-tuk-uri în trafic, nimeni nu claxona (OK..exagerez am auzit două sau trei claxoane în cele șapte zile petrecute acolo :)) )
Thailandezii au o căldură și un zâmbet aparte. Oamenii par făcuți din alt aluat, mult mai calmi și bineînțeles zâmbesc tot timpul. Nu știu dacă asta se datorează religiei lor sau pur și simplu așa sunt ei construiți ca nație. Cert este că te simți mai mult decât bine venit în țara lor ca turist. Chiar glumeam între noi la un moment dat, zicând că probabil sunt așa amabili că și atunci când primesc amendă zâmbesc și mulțumesc.
Oriunde intrai auzeai “Sawadee kah” (“Buna ziua”) și “Ka-pun-kah” (“Multumim”). Atât de mult am auzit că uneori te enerva atâta bunăvoință. Cred că mai mult te șochează pentru că fără doar și poate treci totul prin filtrul întâmplărilor de acasă. La naiba, aproape că nu îmi aduc aminte când a fost ultima oară când am intrat într-un magazin din România fără să cumpăr ceva și vânzătorul să îmi spună “Bună ziua” și “Mulțumesc” la plecare (a da…pentru că nu s-a întâmplat vreodată asta!!!).
Am stat în Bangkok șapte zile, însă nu simt că a fost suficient să văd și să mă afund cu adevărat în cultura lor. Așa că am păstrat pentru data viitoare și alte zone interesante 🙂
Pentru mine a ajunge în Bangkok a fost o ”obsesie” de foarte mulți ani, încă de când am văzut pentru prima oară în ”The King and I” o bucățică din grandoarea orașului, continuând mai târziu cu ”Anna and the King” unde am avut un sneak-peak asupra culturii thailandeze. Am fost mereu fascinată de continentul Asiatic, de cultura lui, de temple și de religiile lor atât de diferite și centrate pe om și pe pace mai mult ca orice altceva. Mi-am dorit să pot ajunge aici și să pot contempla preț de câteva minute într-un templu mic și să petrec o zi la celebrele SPA-uri, să mă cufund în agitația acestei metropole, să mănânc toate fructele exotice și să îmi confirm unele idei formate în atâția ani.
Dacă îți plac zonele liniștite și cu natură și vrei să ajungi într-un loc în care să te relaxezi, cu siguranță acesta nu este locul indicat. Orașul acesta este un organism viu, o junglă de betoane cu vânzoleală constantă, zgomote, zgârie-nori, mașini, turiști, milioane de turiști și mii de tonete cu mâncare la orice pas și colț de stradă (thailandezii mănâncă mult – la orice pas se prăjește ceva, se fierbe, se toacă, se curață, se vinde…).
Mai multe detalii și poze în următorul articol despre traseele noastre în Bangkok…
The Cartographer's Journal 